Mădălin Borș, deputat PSD: „Votați pentru oameni, nu pentru ordine de partid!”

0
Deputatul PSD de Teleorman, Mădălin Borș, a lansat un apel public către colegii parlamentari din PNL și USR, cerându-le să susțină prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază.

 

„Începând cu 1 octombrie, dacă actualul Guvern nu va decide prelungirea măsurii, riscăm o creștere accelerată a prețurilor la produsele esențiale din coșul zilnic al fiecărei familii. În lipsa plafonării, adaosurile comerciale ar putea duce la scumpiri de peste 20% la alimentele de bază – o lovitură dură pentru oameni, mai ales în contextul scumpirilor la energie și al creșterii TVA”, a subliniat parlamentarul social-democrat.

Mădălin Borș a precizat că inițiativa nu are conotații politice, ci vizează protejarea nivelului de trai al populației: „Nu e vorba despre politică, ci despre realitate. Despre traiul de zi cu zi al celor care ne-au oferit votul lor. Vă rog să votați pentru oameni, nu pentru ordine de partid. Pentru stabilitate, nu pentru haos. Pentru păstrarea puterii de cumpărare a familiilor din România.”

Social-democratul atrage atenția că menținerea plafonării adaosului comercial la produsele esențiale reprezintă o măsură de protecție socială absolut necesară, care poate asigura stabilitatea economică a familiilor în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here