Festivalul Bujorului de la Troianul, la a treia ediție/ Adrian Gâdea: “Un omagiu adus tradițiilor noastre populare, păstrate cu grijă din generație în generație”

0

Cea de-a treia ediție a evenimentului devenit deja tradiție pentru comunitatea locală de la Troianul, Sărbătoarea bujorului românesc a fost organizată, duminică, pe islazul satului Vatra (DN 65A), de Primăria Troianul, în colaborare cu Consiliul Județean Teleorman, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Departamentul de Cultură al G.A.L. Câmpia Burnazului.

 

Au răspuns invitației venite din partea autorității locale și au participat la festival președintele Consiliului Județean și, totodată, președintele PSD Teleorman Adrian Gâdea, senatorul PSD Claudiu Catană, deputatul PSD Mădălin Borș, prefectul județului Benone Rababoc, vicepreședinții Consiliului Județean Mircea Dumitrescu și Mihai Pisică, administratorul județului Florin Piper.

Cu o organizare ca la carte, în cadrul festivalului au urcat pe scenă atât artiști de renume ca Nicu Paleru și Emilia Ghinescu, dar și Ansamblul „Burnasul” – dirijat de maestrul Adrian Grigoraș), Bujoreii de la Troianul, Ansamblul Peretu și Mugurașii din Tătărăștii de Jos

”Locul unde natura și tradiția înfloresc împreună!În inima județului nostru bujorul românesc înflorește nu doar în sălbăticie, ci și în sufletele celor care prețuiesc autenticitatea. Festivalul Bujorului de la Troianul desfășurat astăzi în mijlocul comunității locale, nu e doar o sărbătoare a frumuseții naturale, ci și un omagiu adus tradițiilor noastre populare, păstrate cu grijă din generație în generație.

Costume populare, dansuri, meșteșuguri și respect față de mediul înconjurător – toate se îmbină într-un eveniment care ne reamintește cine suntem și cât de important e să ne protejăm rădăcinile.

Bujorul ne unește.

Tradiția ne definește.

Natura ne inspiră”, a precizat Adrian Gâdea, președintele Consiliului Județeab Teleorman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here