Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs, joi seară, pe raza localității Vârtoapele de sus.
În urma impactului dintre cele două mașini au rezultat două victime, respectiv două femei de 20 și 23 de ani. Victimele, găsite conștiente și cooperante, dar cu diferite traumatisme, au fost preluate de echipajele de salvare sosite la fața locului și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
La fața locului au intervenit, pentru gestionarea situației, pompierii cu o autospecială de stingere și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.