Două persoane, un bărbat și o femeie, ambele din Izvoarele, cercetate într-un dosar de proxenetism, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, potrivit IPJ Teleorman.
Sursa citată transmite că “luni, 7 noiembrie a.c., Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea s-au sesizat din oficiu cu privire la activitatea a două persoane care racolau femei, printre care și o minoră, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de proxenetism”
În soluția pe scurt dată de Judecătoria Zimnicea se arată că inculpata, în vara anului 2021, “a determinat persoana vătămată să practice prostituţia, promiţându-i acesteia că după ce vor obţine o sumă de bani suficientă, o vor folosi pentru a pleca la muncă în Anglia, a înlesnit practicarea prostituţiei, închiriind un apartament unde a adăpostit persoana vătămată şi i-a oferit spaţiul necesar pentru practicarea prostituţiei şi a obţinut foloase patrimoniale în urma practicării prostituţiei de către persoana vătămată”. De asemenea, “în luna octombrie a anului 2021, inculpata a determinat minora să practice prostituţia, promiţându-i acesteia că sumele de bani pe care le va obţine în urma practicării prostituţiei vor fi împărţite între acestea, un procent de 40% din banii obţinuţi pentru inculpată şi 60% pentru minoră, a înlesnit practicarea prostituţiei prin adăpostirea minorei în locuinţa acesteia, oferindu-i astfel spaţiul necesar practicării prostituţiei şi a obţinut foloasele patrimoniale ca urmare a practicării prostituţiei de către minoră”.
De asemenea, pentru bărbat, judecătorii rețin că “din vara anului 2021 a înlesnit practicarea prostituţiei de către persoana vătămată, racolând clienţi în scopul întreţinerii de relaţii sexuale contra cost cu aceasta şi astfel a obţinut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către persoana vătămată; (…) în luna octombrie 2021, a înlesnit practicarea prostituţiei, racolând clienţi în scopul întreţinerii de relaţii sexuale contra cost cu minora, la adresa acestuia precum şi în alte locuri şi astfel a obţinut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către persoana vătămată”….
În urma unei percheziții domiciliare efectuate la domiciliul acestora, poliţiştii au ridicat mai multe probe, printre care 3 telefoane mobile și mai multe înscrisuri.
La activități au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Teleorman.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.