Proiectul de lege privind lanțul scurt alimentar, inițiat de aleșii PSD, a fost depus în Parlament, a anunțat senatorul PSD de Teleorman Dănuț Cristescu. Potrivit social-democratului, inițiativa legislativă prevede obligativitatea achiziționării a produselor alimentare, din surse locale, de către instituțiile statului în care se prepară ori servesc mâncăruri gătite/produse alimentare.
Astfel, spre exemplu, instituții publice cum sunt spitalele, unitățile de învățământ cu bloc alimentar, internatele, cantinele publice, unitățile militare vor achiziționa alimente ori produse alimentare procesate, cu prioritate, din Teleorman, dacă își desfășoară activitatea pe raza județului.
Inițiatorii proiectului de lege își motivează demersul prin faptul că banii românești, alocați instituțiilor publice, trebuie cheltuiți, cu prioritate, pe produse românești, acesta fiind modul prin care se poate susține “coerent economia locală și pe cei care produc în România”.
“Proiectul de lege privind lanțul scurt alimentar, inițiat împreună cu colegii social-democrați, a intrat în linie dreaptă
■Am o veste foarte bună pentru producătorii locali, fermieri și deopotrivă consumatori. Proiectul de lege privind lanțul scurt de aprovizionare cu alimente, a fost depus în Parlament.
■În linii mari, acesta prevede obligativitatea achiziționării a produselor alimentare, din surse locale, de către instituțiile statului în care se prepară ori servesc mâncăruri gătite/produse alimentare.
■Astfel, unități precum spitale, unități de învățământ cu bloc alimentar, internate, cantine publice, unități militare, penitenciare etc. vor achiziționa alimente ori produse alimentare procesate, cu prioritate, din județul Teleorman, dacă își desfășoară activitatea pe raza județului Teleorman.
■Doar dacă produsele alimentare nu se găsesc în județul Teleorman, acestea vor fi achiziționate din județele vecine ori din alte zone ale României, ținându-se cont de proximitate. Produsele alimentare pot fi importate din alte țări, în cazul procedurilor de licitație, doar dacă nu se regăsesc pe piața românească.
■ Banii românești, alocați instituțiilor publice, trebuie cheltuiți, cu prioritate, pe produse românești. Doar în acest fel ne putem dezvolta ca țară și susținând coerent economia locală și pe cei care produc în România”, anunță senatorul Dănuț Cristescu.