Două obiective de investiții care au fost aprobate spre finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny” au fost discutate în ședința Consiliului Județean de joi, 29 septembrie.
Astfel, aleșii județeni au aprobat indicatorii tehnico-economici actualizați, precum și suma ce reprezintă categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului – pod peste râul Călmățui, pe drumul județean DJ 653, precum și documentația de avizare a lucrărilor de intervenții la pod, cât și suma reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului – podul peste râul Călmățui, pe drumul județean DJ 653, situat în comuna Călmățuiu.