A-V-a ediție a Taberei Internaționale de Pictură de la Nenciuleși s-a deschis, joi, în prezența artiștilor participanți din Bulgaria, Italia, Turcia, Moldova și România.
Evenimentul se desfășoară în perioada 26 mai – 2 iunie, iar artiștii Gheorghi Dim. Gheorghiev, Krasimira Kirilova (Bulgaria), Giovanni Russo (Italia), Galina Vieru (Moldova), Seran Tepeoglu, Sevgi Dagci Koc, Melek Gunbey Guler (Turcia), Laura Culcea, Rareş Kerekeş şi Tudor Şerbănescu (România) vor fi cazați, așa cum s-a întâmplat și în edițiile anterioare, la sătenii din Nenciulești, unde vor avea ocazia să interacționeze cu aceștia și cu cultura locală.
La evenimentul de deschidere a taberei, autoritățile au organizat un spectacol cultural-folcloric, susținut de grupul GAL Câmpia Burnazului și Centrul Cultural de Conservare și Promovare a Culturii Teleorman. Alături de artiștii Ansamblului “Burnasul”, au evoluat pe scena amenajată în curtea Școlii Gimnaziale Nenciulești, Andreea Băltoiu, Andreea Irianu, Elena Falcă, Marinel Predoi, Gheorghe Ioan Andrei, Bujoreii de Troianul, Corul Mini Axios, Fluierașii de la Merișani, Ansamblul Voiniceii al Școlii Gimnaziale „Zaharia Stancu” și Călușarii Câmpia Burnazului.
Lucrările realizate de artiști în timpul taberei vor fi expuse, pe data de 1 iunie, la Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria.
Tabăra este organizată de Centro Pro Arte Contemporane Alexandria, Centrul Cultural Alexandria şi Primăria comunei Nenciuleşti.