O persoană a decedat, cu puțin timp în urmă, în urma unui grav accident de circulație petrecut pe DN52, între Alexandria și Furculești. Potrivit primelor informații, o mașină s-a lovit puternic de un copac de pe marginea drumului, iar în urma impactului șoferul a decedat.
Au intervenit la locul accidentului pompierii teleormăneni cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD, iar Serviciul de Ambulanță cu un echipaj medical.
Polițiștii au preluat cazul și fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.