Primarul Alexandriei, Victor Drăgușin, i-a vizitat, vineri, pe doi dintre veteranii de război din Alexandria, care nu au putut fi prezenți la ceremonia dedicată lor, pentru a le transmite personal recunoştința, admirația, mulțumirile și gândurile bune, din partea comunității pe care o reprezintă.
În acest sens, Ștefan Drăgușin care a luptat apărând Capitala și care peste două luni va împlini 99 de ani și Burcea Dumitru, fost curier de război, care a străbătut Europa până la Paris și care va împlini 99 de ani în luna septembrie, au primit, alături de urările de viață lungă și sănătate, câte o icoană, o sticlă cu apă sfințită, o pâine și un coș cu fructe din partea municipalității, partenerul tradițional al Primăriei la toate acțiunile dedicate seniorilor, Farmacia Catena, le-a oferit un pachet cu produse utile și necesare în această perioadă a vieții, iar reprezentanții Centrului Militar Județean le-au oferit diplomele și pachetele din partea Ministerului Apărării Naționale.
“Suntem datori față de veteranii supraviețuitori ai tuturor războaielor purtate de armata română și trebuie să-i cinstim așa cum ne cinstim drapelul, imnul, țara și armata. Alături de eroii căzuți la datorie, ei sunt cei care au răspuns „PREZENT” atunci când glasul țării i-a chemat, care au dat sens și au încărcat de valoare cuvinte ca: libertate, suveranitate, integritate, patriotism, sacrificiu și patrie. Să mulțumim bunului Dumnezeu că le-a îngăduit să supraviețuiască războiului și tuturor greutăților vieții! La mulți ani! Sănătate și viață lungă! Dumnezeu să ne ajute!”, a declarat primarul Victor Drăgușin.
Pe 29 aprilie 1877 era decretată mobilizarea generală pentru cucerirea independenței de stat a României, pe 29 aprilie 1902 regele Carol I instituia prin Înalt Decret, titlul de veteran de război, iar din anul 2007 pe 29 aprilie este marcată Ziua Veteranilor de Război.