Senatorul PSD Dănuț Cristescu a deschis un cabinet parlamentar mobil: “Mergem noi la cetățeni!”

0

Însoțit de deputații Paul Stancu și Florin Piper Savu, senatorul PSD Dănuț Cristescu a vizitat, joi, solariile unuia dintre fermierii din localitatea Frumoasa, în cadrul unui demers inedit, pe care social-democratul îl numeste “cabinet parlamentar mobi”. Alături de aceștia s-a aflat și primarul localității, iar discuțiile purtate au vizat atât stadiul în care se află culturile, cât și subvenția primit de la stat, despre care social-democratul a aflat că este inexistentă pentru ciclul I de producție. Senatorul PSD Dănuț Cristescu a precizat că, în cursul săptămânii viitoare, va avea discuții pe acest subiect atât cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, cât și cu ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

“Am deschis cabinetul parlamentar mobil!
Mergem noi la cetățeni!
20.05.2021 – legumicultorii rezistă!
Legumicultorii speră la subvenții pentru ciclulu II de producție a legumelor în solarii.
Astfel, putem avea legume proaspete pe o perioadă cât mai îndelungată de timp a anului.
Împreună cu colegii deputați Florin Piper, Stancu Paul și primarul localității Frumoasa, am vizitat solariile fermierului Pop Mihai!
Ciclul I la legume subvenție 0!
Cum facem domnule Oros Adrian-Nechita – Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale?
Cum facem domnule Nazare Alexandru – Ministrul Finanțelor?
Degeaba v-am întrebat eu la Comisia Buget- Finanțe a Camerelor Reunite, dacă avem program și bani în buget?
Săptămâna viitoare voi purta discuții cu ambii miniștri.
Îi invit în Teleorman, să vadă culturile!”, a transmis senatorul PSD Dănuț Cristescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here