Un bătrân din Botoroaga și-a găsit sfârșitul în salvare

0
AMBULANTA TELEORMAN

Pentru o parte a teleormănenilor, aceste patru zile au fost un bun prilej de a se relaxa sau pentru a petrece timp cu familia, deoarece restricțiile impuse de pandemia cu coronavirus nu le-a permis multora să facă deplasări. În schimb, în peste 900 de familii din Teleorman, au existat probleme, care au necesitat intervenția personalului medical al Serviciului Județean de Ambulanță

Potrivit conducerii instituției, în afară de transferurile interclinice, în număr de 245 și persoanele transportate la unitatea de primiri urgențe cu diferite dureri sau afecțiuni cronice, ce necesitau asistență medicală de îndată, cadrele medicale au acționat și la accidente de circulație, respectiv la șase astfel de evenimente. De asemenea, din analiza intervențiilor ambulanțierilor putem observa că șase persoane au fost declarate decedate, în ultimele patru zile. Este vorba de patru bărbați și trei femei. Un caz mai puțin obișnuit a fost al unui bătrân de 68 de ani din comuna Botoroaga, confirmat pozitiv cu SARS CoV 2, a cărui stare de sănătate s-a deteriorat brusc și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Din nefericire, însă, în timpul transportului spre una dintre unitățile spitalicești suport COVID din județ, acesta a decedat. O altă situație dramatică s-a întâmplat în comuna Rădoiești, satul Cetatea, acolo unde o bătrână de 80 de ani a murit intoxicată cu monoxid de carbon, în incendiul care i-a cuprins locuința. Celelalte victime au fost găsite inconștiente, însă cu toate că s-au aplicat manevrele de resuscitare, potrivit protocoalelor în vigoare, acestea nu au mai putut fi readuse la viață

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here