30.03.2019

0

Evenimente:
1392: Prima atestare documentară a orașului Roman în timpul lui Roman I Mușat al Moldovei. 

1821: Întâlnirea dintre Tudor Vladimirescu, conducător al revoluției din Țara Românească, și Alexandru Ipsilanti, liderul Eteriei. În ciuda unor grave divergențe, cei doi ajung la un acord, în urma căruia județele dinspre munte trec sub autoritatea lui Ipsilanti, iar Oltenia și județele de câmpie sub cea a lui Tudor.

1830: S-au încheiat lucrările de redactare a Regulamentelor Organice, considerate primele acte constituționale de pe teritoriul României. 

1842: Anestezia a fost utilizată pentru prima dată, într-o intervenție a chirurgului american dr. Crawford Long.
1867: SUA au cumpărat Alaska și insulele Aleutine de la Rusia cu 7,2 mil. de dolari.

1879: A fost înființată Academia Română. 

1889: A fost înființată prima agenție de presă românească, Agenția Telegrafică a României (astăzi, Agenția Națională de Presă ROMPRESS).

1899: George Bacovia debutează în revista „Literatorul” cu poezia „Și toate”, sub semnătura V. George.

1929: Este dată în funcțiune linia telefonică directă București-Budapesta.

1945: A fost promulgată Legea nr. 271, pentru purificarea administrației publice, învățământului, presei, instituțiilor de presă. Această lege a fost folosită pentru a elimina din viața publică numeroși intelectuali de valoare.

1946: S-a înființat Opera de Stat din Timișoara.
1946: Au fost restabilite relațiile diplomatice cu Iugoslavia; primul ambasador postbelic al României în această țară a fost omul de cultură Tudor Vianu.

1960: Intră în funcțiune prima stație meteorologică automată din România.

Nașteri:
1633: Miron Costin, cronicar moldovean, cea mai însemnată personalitate a literaturii românești din Moldova secolului al XVII-lea (d. 1691)

1844: Paul Verlaine, poet francez (d. 1896)

1853: Vincent Van Gogh, pictor olandez (d. 1890)

1923: Viorel Cosma, muzicolog, critic muzical și lexicograf român
1928: Aurel Anton, șahist român
1929: Magda Ianculescu, soprană română (d. 1995)

1945: Eric Clapton, chitarist, vocalist și compozitor britanic
1968: Celine Dion, cântăreață canadiană, solistă vocală pop-rock

Decese:
1899: Lascăr Catargiu, om politic, prim-ministru al Principatelor Unite și al Regatului României (n. 1823)

1928: Ion Gorun, prozator, poet și traducător (n. 1863)

1945: Victor Ion Popa, dramaturg, prozator, publicist și eseist (n. 1895)

1949: Friedrich Bergius, chimist german, laureat al Premiului Nobel  (n. 1884)

1989: Nicolae Steinhardt, eseist și prozator român de origine evreiască (n. 1912)

1993: Edgar Papu, specialist în literatură comparată, filosof al culturii (n. 1908)

2003: Vasilica Tastaman, actriță română (n. 1933)

2004: Aurel Giurumia, actor (n. 1931)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here