Polițiștii roșioreni au dispus reținerea unui bărbat de 40 de ani, din municipiu, după ce acesta și-a amenințat concubina cu moartea și a încălcat prevederile ordinului de protecție provizoriu.
Potrivit IPJ Teleorman, în seara zilei de 19 iulie, polițiștii au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, de o femeie în vârstă de 39 de ani, din localitate, despre faptul că ar fi fost amenințată cu moartea de către concubin.
Procedând la evaluarea riscurilor la care ar fi putut fi expusă victima, a fost întocmit formularul de evaluare, în urma rezultatului obținut fiind emis ordin de protecție provizoriu și stabilite măsuri restrictive în ceea ce îl privește pe bărbat.
Ulterior, pe 20 iulie, femeia a solicitat din nou intervenția polițiștilor, susținând că bprbatul nu respectă măsurile impuse prin ordinul de protecție provizoriu, că s-ar fi apropiat de ea și i-ar fi adresat cuvinte jignitoare.
În urma administrării probatoriului, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii, acesta fiind introdus în Centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul I.P.J. Teleorman.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.