Un bărbat din Roșiori care a lovit cu mașina o fetiță, după care a plecat de la locul accidentului, a fost reținut de oamenii legii. Potrivit IPJ Teleorman, polițiștii roșioreni au fost sesizați, joi seară, cu privire la faptul că pe Strada Păstorului din localitate a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului, oamenii legii au stabilit că un conducător auto, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Roșiorii de Vede, în timp ce conducea un autoturism pe Strada Păstorului, la efectuarea manevrei de mers înapoi, a acroșat o fetiță în vârstă de 7 ani, din localitate, care se afla pe carosabil, după care a părăsit locul accidentului.
Fetița a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar conducătorul auto a fost identificat de polițiști în scurt timp și a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut, pe bază de ordonanța, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Teleorman.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție” , urmând a se propune soluție prin Parchet