Noaptea Muzeelor la Rosiorii de vede! Expoziție fotografica, sceneta si vizionarea expozițiilor permanente!

0

 

Evenimentul Noaptea Muzeelor 2017, care a ajuns la a 13-a ediție, se desfășoară la nivel internațional și este sărbătorit de peste 3.000 de muzee din 30 de țări europene, potrivit unui comunicat al Rețelei Naționale a Muzeelor.

Anul acesta, în România, Noaptea Muzeelor are loc sâmbătă, 20 mai, iar la eveniment vor participa 145 de muzee și organizații partenere din 45 de orașe din întreaga țară.

Rosiorii de vede se numără printre orașele participante la Noaptea Muzeelor ca si in anii precedenți.
Astfel rosiorenii dar nu numai sunt așteptați sâmbăta, 20 Mai, începând cu ora 17:00 la Muzeul de istorie „Petre Voivozeanu”.
Evenimentul este organizat se Consiliul Local al municipiului, Primăria municipiului, Directia pentru cultura, educație, creație si sport si Muzeul de istorie „Petre Voivozeanu”.

Noaptea Muzeelor la Rosiorii de vede debutează cu expoziția de fotografie semnată de Gabriel Argeșeanu, intitulată Chipuri, stări, reflecții!
Imediat după, puteți urmări sceneta Gaițele, de Alexandru Kiritescu, interpretata de elevii de la Școala Gimnaziala „Dan Berindei” sub coordonarea Mărioarei Dutan – bibliotecar si Clara Visinica – profesor.

Muzeul de istorie „Petre Voivozeanu” va fi deschis pana la miezul nopții iar vizitatorii se pot bucura si de expozițiile permanente ale acestuia, ne-a declarat muzeograful Veronica Cojocaru. Iată care sunt expozițiile:

Expoziția Argeologie

Cuprinde materiale din Șantierele arheologie de la Albesti si Dulceanca si tot odată in lipsa unui cabinet numismatic in cadrul aceleași expoziții sunt expuse tezaure monetare descoperite la Plopi comuna Beuca si la Rosiorii de vede.

Expoziția Etnologie urbană

In cadrul acestei ezpozitii s-a reconstituit o locuința de la sfârșitul secolului al XIX-lea si începutul secolului XX.

 

Expoziția Etnografie

Aici sunt expuse obiecte textile, porturi populare dar si obiecte pe care le foloseau țăranii in viața de zi cu zi.

Expoziția Istorie

Aceasta expoziție este dedicată evenimentului de la 1Decembrie 1918 – Făurirea României Mari. Sunt expuse uniforme, arme si decorații.

Adina T. Boboc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here