
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Teleorman, au efectuat cercetări, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și act sexual cu un minor.
Anchetatorii au reținut că, în cursul lunii mai 2021, o persoană, de sex masculin, ar fi întreținut raporturi sexuale cu două minore, la adresa de domiciliu a acestuia. De asemenea, în incinta imobilului, ar fi fost prezenți și ar fi asistat la derularea relațiilor sexuale, alte trei persoane, care ar fi procedat la realizarea unei filmări audio-video, cu ajutorul unui telefon mobil.
În cursul zilei de astăzi, la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Teleorman, au fost conduse, în vederea audierii, două persoane
În urma audierilor, pentru un bărbat de 31 de ani a fost dispusă măsura reținerii, în cazul dosarului de pornografie infantilă și act sexual cu un minor, a transmis IPJ Teleorman. La audieri au fost conduși, miercuri, doi bărbați de 31 respectiv 25 de ani, din localitățile Vârtoape și Ciolanești, potrivit sursei citate.