Deputat PSD Florin Piper Savu: „Într-o democraţie, reformele nu se fac de către un singur om, fie şi şeful guvernului, decât dacă ne dorim întoarcerea la dictatură”

0

Premierul Florin Cîțu încurca democrația cu dictatura sau îi place mai mult cea din urmă, doar așa se poate explica afirmația acestuia, potrivit căreia, Guvernul nu mai are de gând să stea după Parlament și că va guverna prin ordonanțe de urgență, transmite deputatul PSD Florin Piper Savu, în cea mai recentă declarație politică.

Social-democratul vorbește și despre faptul că, în situații excepționale, Guvernul poate da ordonanțe de urgență care să rezolve probleme ce nu suportă amânare, însă în momentul de față nu este cazul, pentru că reformele dorite de premierul Cîțu nu constituie niște situaţii excepţionale, ce nu suportă amânare. Așadar, susține Florin Piper Savu, premierul Cîțu se substituie singurei instituții care, prin Constituție, are dept de legiferare, și anume Parlamentul.
“Apetit pentru reforme sau pentru dictatură?
Aroganța lui Cîțu nu are limite! Pentru premierul austerității, Parlamentul „e o problemă”.

În ultimele sale declaraţii, premierul Cîţu spune că nu mai are de gând să aştepte după Parlament, ci va face reforme prin ordonanțe de urgență. Pentru Cîțu ca și pentru susținătorul său, președintele Iohannis, Constituția nu există.
Declarația premierului ascunde nu numai tensiunile din interiorul partidului în contextul luptei pentru șefia PNL, dar și o predispoziție dictatorială, căci, iată, premierul se dorește ultimul decident în problemele majore ale ţării.
Dacă domnul Cîţu n-a aflat încă, e timpul să știe că printre organele reprezentative, constituite prin alegeri libere, nu se numără guvernul.
Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Guvernul este numit, controlat şi demis de parlament.
Constituția stabilește atât rolul Parlamentului, care nu poate fi ocolit când e vorba de reforme, cât și rolul ordonanțelor de urgență, cu totul altul, decât acela de a face reforme.
E adevărat, în situaţii excepţionale, poate da ordonanțe de urgență care să rezolve probleme ce nu suportă amânare, dar reformele dorite de premier NU sunt situaţii excepţionale, ce nu suportă amânare. Reformele ţin de suveranitatea poporului român.
Parlamentul, inclusiv cel în actuala compoziţie, este consecinţa votului popular. Și poporul român a votat, în proporția cea mai mare PSD (peste 29 %), dar și PNL, USR, AUR și UDMR. Actuala coaliție aflată la putere a împărțit România în două: ai lor și ceilalți, iar inițiativele legislative PSD, așteptate și atât de necesare românilor cad sub mașinăria de vot a dreptei unite.
Nu poate un singur om, fie el şi premier, să se substituie votului și voinței românilor. Legitimitatea premierului e dată de un om – președintele care l-a desemnat și eventual, de majoritatea parlamentară care l-a votat;pe de altă parte, în spatele fiecărui parlamentar sunt zeci de mii de voturi date de români.
E timpul ca premierul să înţeleagă că într-o democraţie reformele nu se fac de către un singur om, fie şi şeful guvernului, decât dacă ne dorim întoarcerea la dictatură”, arată deputatul PSD în declarația sa politică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here